Bucătăria georgiană, azeră și armeană, în cel mai nou restaurant din Iași

de

Sabina Nisioi

Khinkali la fel principal și tiramisu în stil Imereti la desert. Intră în primul restaurant caucazian din zona Moldovei!

Restaurant Caucaz, Iași

Bucătăria caucaziană își are rădăcinile între Marea Neagră și Marea Caspică; în Armenia, Georgia, Azerbaijan, chiar și anumite zone din Rusia și Iran. 

Din 8 decembrie 2023, găsim aceste gusturi și în zona Moldovei. Restaurant Caucaz s-a deschis în Iași la finalul anului trecut, iar noi n-am stat pe gânduri și am vorbit cu ei ca să aflăm ce-i face unici printre celelalte restaurante din România.

Republica Moldova e renumită pentru restaurantele cu specific caucazian. Designerul Maxim Rubliov a venit cu expertiza pentru localul din Iași

„Chișinăul are pe puțin 20 de localuri cu specific caucazian, ce abordează bucătăria sub diferite concepte. M-am documentat foarte mult înainte să deschid așa ceva în Iași. Am povestit cu experți din industrie – chefi și critici culinari – ca să definesc viziunea Restaurantului Caucaz. Pentru design am apelat la Maxim Rubliov, designer interior cu experiență în proiectele cu specific caucazian.”

Localul e pe bulevardul Carol I 26-28, și e deschis zilnic între orele 12:00 și 22:00. În interior sunt în jur de 60 de locuri, iar când e cald, terasa promite alte 120. Acolo sunt binevenite și animalele de companie. 

Restaurant Caucaz, Iași
via Restaurant Caucaz, Facebook page

Deschiderea oficială a terasei va avea loc pe 12 mai 2024, când se va lansa și meniul de vară. Acum îți putem spune doar că nu va lipsi muzica live, dar revenim cu mai multe detalii chiar înainte de eveniment. Tot ce trebuie să faci e să ne urmărești pe Instagram!

Ingredientele sunt specifice bucătăriei georgiene, azere și armene – unice în Iași și foarte rar întâlnite în România

„Ca să putem obține rezultate autentice, avem nevoie de ingrediente din zonele respective. Asta înseamnă să le aducem din țările din bazinul Caucazului de Sud – din Georgia, Armenia și Azerbaijan. Întreg procesul necesită efort și timp, dar merită, fiindcă mâncărurile au un gust extraordinar și asta se vede pe chipurile clienților noștri. Am fost plăcut surprinși să observăm că oamenii sunt curioși și deschiși la o altfel de bucătărie.”

Chef-ul de la Caucaz e jumătate ucrainean, jumătate georgian. Deci el a crescut cu ce găsim acum în meniul restaurantului ieșean. Unele rețete sunt unice, gândite de el, altele sunt tradiționale, specifice zonei Caucazului. 

„Totuși, am dat o tentă europeană tuturor preparatelor. Am încercat să le facem ceva mai sofisticate, fără să modificăm lucrurile de bază. Adică folosim ingrediente și tehnici pe care ei le au de secole, dar modul de pregătire și servirea sunt europenizate.”

Meniu Restaurant Caucaz, Iași
via Restaurant Caucaz, Facebook page

Am vrut să aflăm și care sunt cele mai populare mâncăruri de la Caucaz.

  1. Khinkali. Aici ai mai multe opțiuni: cu porc și vită, cu miel, cu brânză suluguni, cu ciuperci dacă ești vegetarian, chiar și ca desert, cu cremă de brânză și fructe de pădure.
  2. Khachapuri. E o plăcintă georgiană pe care o poți încerca cu carne sau cu 4 tipuri de brânză – camembert, parmesan, dorblu și suluguni. Are succes și la copii, care o văd ca un înlocuitor pentru pizza clasică.
  3. Toate preparatele pe bază de miel, mai ales cotletele sau frigăruile
  4. Supele cu specific georgian sau azer: kharcho ( cu carne de vită și legume), kufta – bozbash (cu miel, cartofi și năut) și chikhirtma  (acrișoară, de pui, cu ou, oțet și verdețuri).
  5. Tiramisu în stil Imereti. Rețeta e diferită de cea tradițional italiană. Pișcoturile sunt înmuiate foarte puțin în cafea, cât să rămână crocante. Crema e din iaurt, cu semințe de dovleac și tarhon verde.

Până și cocktailurile sunt inspirate din bucătăria caucaziană, iar 8 vinuri din 10 sunt georgiene

„Georgienii sunt foarte tradiționaliști pe parte de vinuri. Mulți dintre producători încă le fac în vase de ceramică. Până în 1888 nu au fost acceptați la competiții fiindcă metoda lor de vinificație – în vase de lut – nu era acceptată de către europeni. De abia de la finalul secolului al XIX-lea, când georgienii s-au adaptat la cerințele pieței europene, lucrurile s-au schimbat și calitatea etichetelor lor a început să fie validată.”

Restaurant Caucaz, Iași
via Restaurant Caucaz, Facebook page

Acum, în meniul de la Caucaz găsești 8 etichete de vinuri din Georgia și 2 spumante din Republica Moldova. Urmează să mai adauge și altele. 

La capitolul cocktailuri, toate cele 5 sunt inspirate din gastronomia caucaziană.  Au un Martini cu sos de prune, făcut de la 0 în bucătăria lor, un cocktail cu lichior de vanilie și scorțișoară, un altul pe bază de alune, un ararat sour cu saperavi georgian și un Negroni cu rodie.

 

Restaurantul organizează și evenimente private, restrânse. Odată cu deschiderea terasei, vor fi și evenimente publice, cu muzică live și instrumentiști din zona Caucazului. 

Elementul de noutate face ca seară de seară să fie plin la ei. Rezervă-ți masa în avans cu Bookingham și încearcă aromele caucaziene!

Despre Bookingham

Platforma de rezervări online, Bookingham, își propune să creeze o conexiune mai strânsă între localnici și restaurantele din orașele lor. Prezentă în marile orașe din România, aplicația îți permite rezervarea unei mese prin numai câteva click-uri. Mai mult decât atât, descoperi ofertele și experiențele din oraș, și te bucuri de promoții personalizate.

Bookingham satisface și nevoile proprietarilor și managerilor din domeniul HoReCa. Prin intermediul digitalizării și marketingului inteligent, platforma facilitează procesul de colectare și gestionare a rezervărilor, crește vizibilitatea localurilor în comunitate și eficientizează costurile de publicitate.

Trending.

Populare.

Autentificare
Business Area