Cum asociem berea cu mâncarea în 2023?

de

Cum asociezi berea cu mancarea?

Să-i dăm… berii, ce-i al berii! La prima vedere, un meniu care conține risotto, steak, paste, burgeri și deserturi ne-ar face să ne îndreptăm spre selecția de vinuri. Și totuși, berea poate fi o alegere la fel – dacă nu, chiar mai bună. De ce spunem asta? Pentru că Ryan Wibby, proprietarul Wibby Brewing din Longmont, susține că berea câștigă întotdeauna în fața vinului, pentru că se bucură de o gamă mult mai variată de arome.

Blondă, brună, neagră și craft sunt doar câteva dintre tipurile de bere pe care le vom detalia mai jos. Să aflăm împreuna particularitățile fiecăreia, dar și cu ce mâncare pot fi asociate, pentru o experiență culinară completă. Mai apoi, nu rămâne decât să te convingi pe pielea ta, făcând o rezervare cu Bookingham.

Berea blondă

Bere blondă

Berea blondă e berea clasică, pe care o știe toată lumea și pe care cu siguranță și tu ai gustat-o cel puțin o dată. Ce e important de știut la acest tip de bere este că merge de minune cu preparatele din pui sau pește. În cazul în care optezi pentru un sos mai gras în completarea cărnii, îți recomandăm o bere belgiană sau una cu sortimente de grâu. Acestea sunt mai acidulate și vor avea grijă să nu simți excesul de grăsime din farfurie. Te ajută să digeri mai bine mâncarea și să te pregătești mai ușor pentru următorul fel.

Iar dacă ești iubitor de paste, să știi că merg de minune cu berea blondă sau cu cele din grâu nemțesc. Află unde sunt cele mai bune paste din Cluj. Acum știi ce trebuie să-ți comanzi de băut!

Berea brună

Băieți, la bere

Berea brună este originară din Irlanda, iar gustul ei vine cu note pregnante de cafea.

Mulți preferă să n-o asocieze cu niciun fel de mâncare, tocmai datorită intensității gustului. Totuși, unii se bucură de berea brună alături de stridii, brânză Cheddar sau carne. Sortimentele ceva mai dulci de bere brună sunt preferate alături de un desert din ciocolată, cafea sau fructe de pădure.

Ai încercat tiramisu cu zmeură de la Chios Social Lounge? Dacă nu, comandă-l data viitoare, lângă o bere brună. Așteptăm feedback!

Berea neagră

Berea închisă la culoare, precum cea neagră de tip ale, poate să echilibreze tipurile de carne mai consistente, precum friptura. Totul ține de un echilibrul pe care trebuie să îl găsești între bere și mâncare. De ce? Pentru că o bere ușoară nu va putea face față mâncării bine condimentate și rumenite. Berea Pilsner nu va face față cărnii de vită robustă și bogată de la Muura Steakhouse. Pentru asta, trebuie să mergi pe o bere închisă la culoare, de tip porter sau stout, care emană un ușor gust amărui.

Bere neagră

Dacă ți-e poftă de o bere neagră tip ale, o poți combina și cu ceva mai ușor. Eventual, poți să o încerci cu niște Big Tasty Nachos, de la Jaxx American Restaurant.

Berea din grâu

Berile din grâu merg foarte bine cu mâncărurile mai ușoare, precum șunca sau jambonul, deoarece dulceața berii contrastează cu salinitatea cărnii de porc. Iar dacă o bucată de șuncă este acoperită cu o glazură picantă, înseamnă că se potrivește perfect cu notele ușor picante ale berii de grâu. Totuși, ai grijă ca berea să aibă sub 6% alcool, asta pentru ca tu să te bucuri de mâncarea picantă așa cum se cuvine.

Bere din grâu

Doar nu credeai că iubitorii de zahăr nu au liber la berea din grâu! Am auzit că notele ei dulci se potrivesc de minune cu gustul de ciocolată. Deci? Data viitoare, bere din grâu și brownies la Samsara?

Berea pilsner

Bere pilsner

Berea Pilsner merge di-vin cu acele feluri bogate de mâncare, care copleșesc orice tip de bere lager: brânzeturile ușoare sau produsele din lapte de capră. Le-ai încercat pe cele de la restaurant Livada? Combinația e desăvârșită. 

Acest tip de bere vine la pachet cu o prospețime și cu o aciditate răcoritoare. Nu uita că dacă trece de temperatura optimă de 1-2 grade Celsius, își pierde din aromă, gust și aciditate. Servește-o la temperatura ideală și bucură-te de un platou de brânzeturi, nuci&struguri.

Berea craft

Unde găsești cea mai bună bere artizanală din Cluj am stabilit deja. Acum hai să vedem și cum o combinăm cu mâncărurile.

Berea artizanală a devenit tot mai populară pe piața din România, în ultimii ani. Fie că vorbim despre iubitorii înrăiți de bere, fie că vorbim de oameni care doresc să experimenteze noi arome și texturi, berea craft e o alegere tot mai frecventă. Între varianta craft și berea cea normală există doar două diferențe: cantitatea în care se produce și rețeta. Berea artizanală urmărește rețete mai vechi, care îi oferă un gust mai puternic și o aromă mai interesantă. Se spune că după ce ai gustat berea craft, nu te vei mai întoarce la cea normală.

Acum, tu poți să combini berea în funcție de gustul ei – cu note dulci sau amare, citrice, sau florale, subtile sau copleșitoare. Cei mai mulți dintre pasionații de craft spun că merge foarte bine cu mâncăruri picante sau acide, care sunt contradictorii cu gustul. Încearcă o porție de ficăței de pui de la Marty și comandă un craft. Ne vei mulțumi după!

Berea cidru

Cidrul este în general iubit de domnișoare și doamne și asta pentru că gustul intens de bere e diminuat de aroma fructată. Totuși, ar fi o pierdere dacă domnii ar rata acest sortiment, mai ales dat fiind fapul că merge de minune cu cele mai bune deserturi – foietaje, torturi cu cremă sau prăjituri vegane.

Cidrul poate fi și pe masă, dar și în bucătărie! Pe lângă faptul că îl poți servi alături de ceva dulce, îl poți folosi și pentru a marina carnea și pentru a găti diferite dish-uri la felul principal. Poți să faci porc cu bere și cidru, sarmale de gâscă gătite în cidru, sau risotto primavera. Oricare din aceste rețete promit un curcubeu pe cerul gurii.

Ce-ai zice dacă l-ai încerca și tu data viitoare când ieși prin restaurantele din Cluj?

„Și de băut?”. Sperăm ca data viitoare să știi ce să-i răspunzi ospătarului. Comandă-ți berea care se potrivește mâncării și du experiența culinară la un alt nivel!

Prietene, la bere și snack

Despre Bookingham

Platforma de rezervări online, Bookingham, își propune să creeze o conexiune mai strânsă între localnici și restaurantele din orașele lor. Prezentă în marile orașe din România, aplicația îți permite rezervarea unei mese prin numai câteva click-uri. Mai mult decât atât, descoperi ofertele și experiențele din oraș, și te bucuri de promoții personalizate.

Bookingham satisface și nevoile proprietarilor și managerilor din domeniul HoReCa. Prin intermediul digitalizării și marketingului inteligent, platforma facilitează procesul de colectare și gestionare a rezervărilor, crește vizibilitatea localurilor în comunitate și eficientizează costurile de publicitate.

Similare.

Trending.

Autentificare
Business Area