Piscine interioare și exterioare din Cluj, în 2023

de

piscină Cluj

Am „celebrat” recent aniversarea de un an a pandemiei, ce ne-a desemnat niște identități noi și o realitate nouă la care, ce-i drept, încă încercăm să ne adaptăm. Este deja vara lui 2021, iar dorința probabil a multora dintre voi sunt băile cu raze de soare și savurarea cocktailurilor la marginea piscinei. Cu ocazia asta, ne-am gândit să-ți oferim câteva variante de care te poți bucura. Iar dacă nu ești un fan al soarelui și înotului, alege alte activități sportive în Cluj.

1. Wonderland Cluj

Deși renumit pentru programul de echitație, zborul cu balonul și drumețiile cu bicicleta, piscina din cadrul Wonderland poate fi în sine considerată o atracție turistică. Cu un decor rafinat, ce amintește de o reinterpretare a unei ideale băi ale zeităților grecești, această piscină poate fi văzută drept locul perfect pentru un weekend în care să te deconectezi complet de la toate device-urile și gadget-urile consumante, chiar în zona Feleacului. Te poți bucura de ea fie în programul Wellness&Spa, fie îți poți descoperi un nou hobby sau stress reliever, participând la cursurile de înot oferite, atât pentru începători, cât și pentru avansați.

via Wonderland Cluj

Vara, poți alege piscina exterioară, iar când temperaturile scad, te poți răsfăța la piscina interioară. Accesul la spa pe timp de zi, de luni până vineri, ajunge la de 40 RON/intrare, iar în weekend, costurile se ridică la 55 RON/intrare. Rezervă-ți cu Bookingham următoarea ieșire de weekend!

2. SunGarden Resort

Continuăm în aceeași manieră, cu un alt resort, de data aceasta în Comuna Baciu din județul Cluj, unde escapadele continuă. Probabil că nu e vreun iubitor al Clujului care să nu știe povestea halucinantă și misterioasă a pădurii din această zonă, iar cei curajoși pot accepta provocarea de a se relaxa tocmai în inima ei.

Piscina acestui resort deține un decor paradisiac, cu o cupolă deasupra ei ce captează orice privire și răsuflare, tocmai în ideea de a opri orice alt gând nepotrivit am avea. Toate acestea se pot datora circuitului complet recomandat de Wellness&Spa, pentru maximizarea efectelor benefice ale acestei escapade la piscină asupra ta.

via SunGarden Resort

Pentru a avea acces la piscina exterioară, biletul de intrare costă 70 RON pentru adulți, de luni până joi, iar de vineri până duminică, prețul unei intrări ajunge la 105 RON.

3. La Villa Hill Resort

Dacă totuși nu vrei sau nu ai posibilitatea de a pleca prea departe de centrul Clujului, îți prezentăm un resort la doar 5 km distanță. Spre deosebire de cele deja menționate, acest resort e specializat pe evenimente aniversare, private sau chiar evenimente corporate, îmbinând perfect utilul cu plăcutul în mediul profesional.

Piscina de aici este mai intimă, cu o priveliște fermecătoare a apusului, reușind perfect să devină motivul principal al peisajului, în jurul căruia oamenii se adună și interacționează, fructificându-se prezența fiecărui invitat și fiecărui detaliu al decorului, care poate fi chiar personalizat la cerere.

via La Villa Hill Resort

Accesul la piscină se face pe baza unei rezervări dacă îți dorești să ai acces în weekend. Dacă vrei să mergi în timpul săptămânii, trebuie să știi că e și mult mai liber, iar intrarea este de 50 RON pentru adulți, și 25 RON pentru copii.

4. Hotel Ramada

via Hotel Ramada Cluj

Probabil una dintre cele mai spectaculoase piscine interioare e cea panoramică, de la Hotel Ramada. Delectează-te cu un view de  360° asupra întregului orașului, în timp ce te relaxezi pe un șezlong sau la Health Bar. Cocktail-urile răcoritoare și gustările pline de vitamine completează experiența de la Ramada SPA & Wellness. Pentru a-ți încărca bateriile la piscina interioară, masaj, sau la sauna umedă sau uscată, prețul e de 99 RON/intrare. Dacă ești cucerit, îți poți face un abonament pentru 4 intrări pe lună, cu 320 RON.

5. Salt Resort Cojocna

Sănătatea e pe primul loc, strigă în cor publicul, mai ales în vremurile pe care le trăim. Iar după cum numele îl dă de gol, acest resort se specializează pe puterile sale vindecătoare, atât trupești, cât și sufletești, pe baza beneficiilor oferite de ingredientul esențial – sarea. Este un resort local, în comuna Cojocna, o adevărată oază de relaxare și răsfăț alături de cei dragi, cu servicii de Spa complete.

6. Oxygen Pool & Lounge

Pentru cei ce iubesc soarele, aerul proaspăt și distracția pe cinste, pot arunca un ochi la această piscină outdoor, foarte accesibilă, chiar la 11 km de Cluj-Napoca. Probabil că te întrebi ce ai putea căuta la o piscină în aer liber în cazul în care termometrele nu arată mai mult de 10 grade Celsius. Ei bine, Oxygen Pool & Lounge dispune de un bazin cu apă încălzită, de o zonă VIP cu bar propriu și, de asemenea, de un lounge bar extrem de generos, pliabil pe toate gusturile și mood-urile. Totodată, îți poți rezerva șezlongul propriu, sau, și mai bine, propriul baldachin.

Intrarea în timpul săptămânii ajunge la prețul de 100 RON (intrare 50 lei + 50 lei puncte valorice consumație), iar în weekend este tot de 100 de lei, doar că beneficiezi doar de șezlong, fără punctele valorice de consumație.

7. Aqua Park Florești

Întins pe 5000 mp, acest aqua park promite multe surprize! Piscina pentru adulți pe care o puteți întâlni aici este de 1,5 m adâncime și este dispusă cu vârtejuri și hidromasaj. Denumirea de Park nu este atașată în zadar, încât există tobogane de 115 m, respectiv 70 m lungime pentru iubitorii de senzații tari. Copiii sunt și ei bineveniți, aici fiind puse la dispoziție bazine speciale pentru copii, cu o multitudine de jocuri și activități acvatice distractive.

Intrarea se face pe baza unui bilet de 40 RON, indiferent că e vorba de weekend, sau de zilele mai libere ale săptămânii.

8. DoubleTree by Hilton Hotel

„The pool is so fancy!” – Cam așa sună review-ul unui oaspete de la DoubleTree by Hilton și nici nu ne miră, din moment ce piscina interioară situată la etajul al șaselea, are un view panoramic asupra întregului Cluj. Zona de relaxare e dotată astfel încât să-ți facă șederea pe meleaguri ardelenești mult mai plăcută. Piscină, saună, masaj sau o un antrenament în sala de fitness? Prețul pentru o oră la piscina și o oră la saună, de luni până joi, este de 80 RON, iar de vineri până duminică, 100 RON. Tu ce alegi?

9. TCI Social Club

Este un adevărat regat de agrement, în special al bazinelor și piscinelor, fie pentru odihnă, distracție sau învățare.

Există o multitudine de variante de unde poți alege cum să te bucuri de toate cele puse la dispoziție, precum: bazin de înot (care poate fi încălzit pe parcursul temperaturilor scăzute), bazin cu apă sărată (care ajută la problemele locomotorii, ginecologice, respiratorii etc.), piscină exterioară (12 m lungime, cu hidromasaj și cascadă) și piscina interioară pentru copii. Totodată, pentru cei interesați, TCI Social Club oferă și cursuri de înot pentru entuziaștii mai tineri ai acestui sport, alături de profesorii de înot de la clubul sportiv Aqua 01.

Accesul la piscină pentru întreaga zi se face pe baza unei intrări de 95 RON, iar dacă vrei să mergi în weekend, prețul ajunge la 110 RON.

10. Grand Hotel Italia

Schimbăm puțin peisajul, concentrându-ne de la resorturi la hotelurile dotate cu piscină, ai căror oaspeți se pot bucura din plin de prioritatea oferită legată de acest serviciu. Acesta este și cazul lui Grand Hotel Italia, care vă pune la dispoziție o piscină exterioară cu posibilitatea de încălzire. Experiența e completată atât de un meniu special gândit, cu preparate ușor de digerat, perfecte pentru desfășurarea activității de înot fără vreun mic deranj, cocktail-uri alese și diverse tipuri de masaje de relaxare pe gustul tău.

via Grand Hotel Italia

Intrarea în timpul săptămânii este de 70 RON pentru adulți, 35 RON pentru copii, iar dacă vrei să te relaxezi în weekend, costurile sunt de 100 RON pentru adulți și 50 RON pentru copii.

11. Riviera Spa

Pentru o reînvigorare eficace și rapidă, nu ezita să treci pragul celor de la Riviera Spa. Aici te poți bucura de piscina din incinta sa cu hidromasaj, fără vreo restricționare de anotimp, pe lângă toate celelalte servicii de îngrijire și înfrumusețare oferite. Mai mult decât atât, mișcarea se îmbină perfect cu reducerea stresului, iar frumosul aspectului extern va reflecta liniștea aspectului tău intern, după ce vei simți pe pielea ta întreaga experiență promisă.

Dacă dorești să-ți transformi escapadele într-un hobby, atunci stai fără griji! Poți opta pentru cursuri de înot pentru adulți, coordonate de antrenori specializați. Costul unui abonament lunar este de 400 RON pentru adulți sau 360 RON pentru copii.

12.  World Class

Dacă te-am pus pe gânduri până acum vorbindu-ți despre beneficiile înotului, atunci ce-ar fi să-ți povestim și de locul unde poți transforma această curiozitate într-o realitate, iar din realitatea aceasta un adevărat lifestyle! World Class se află se află atât pe Scorțarilor 10, cât și în cadrul Iulius Mall-ului. Ți se pun la dispoziție piscine semi-olimpice și instructori specializați de înot, cu o vastă experiență chiar și în trainingul individual. Setează-ți obiectivele și lasă-te purtat de ghidarea antrenorului pentru o înțelegere mai aprofundată și o experiență transformativă, atât fizic, cât și psihic.  Dacă vrei să ai parte de o experiență ca la carte în ceea ce privește fitness-ul combinat cu înotul, trebuie să îți faci un abonament care să se potrivească cu nevoile tale. Poți să accesezi ofertele World Class chiar de la ei de pe site.

Idei finale

Dacă erai în căutarea unui semn să te provoci la un nou achievement personal sau să te răsfeți, atunci acum este momentul! Fiecare locație menționată își oferă serviciile într-un mod sigur și verificabil. Pentru a te bucura de astfel de experiențe, nu uita să ai grijă de tine și de cei dragi! Iar dacă după o zi de relaxare sau înot, ai chef să te răsfeți, rezervă-ți o masă la unul dintre restaurante din Cluj. Alege din articolul scris de noi ce crezi că ți se potrivește, și formează-ți un stil de viață sănătos!

Despre Bookingham

Platforma de rezervări online, Bookingham, își propune să creeze o conexiune mai strânsă între localnici și restaurantele din orașele lor. Prezentă în marile orașe din România, aplicația îți permite rezervarea unei mese prin numai câteva click-uri. Mai mult decât atât, descoperi ofertele și experiențele din oraș, și te bucuri de promoții personalizate.

Bookingham satisface și nevoile proprietarilor și managerilor din domeniul HoReCa. Prin intermediul digitalizării și marketingului inteligent, platforma facilitează procesul de colectare și gestionare a rezervărilor, crește vizibilitatea localurilor în comunitate și eficientizează costurile de publicitate.

Stiai de evenimentele Bruto?

Autentificare
Business Area