Restaurantul bucureștean pe care vara îl găsești pe litoral

de

Sabina Nisioi

Mozzafiato e renumit pentru evenimentele sale, dar și pentru cele peste 400 de etichete de vinuri, șampanii și coniacuri exclusiviste. Află mai multe despre restaurantul care vara se mută la mare, chiar de la managerul său, Andrei Trufaș. 

Mozzafiato Restaurant, Bucuresti

Mozzafiato Ristorante & Lounge e pe Calea Floreasca, 133. Ușile sunt deschise toamna, iarna și primăvara. Vara, localul se mută la mare, sub numele de Mozzafiato Beach Mamaia. Ce rămâne la fel? Evenimentele cu cei mai populari artiști din România și fructele de mare fantastice. 

Află mai multe despre restaurantul bucureștean chiar de la managerul Andrei Trufaș.

2 ani pentru a crea un concept de la 0. Acum, Mozzafiato are 200 de locuri și 3 evenimente pe săptămână

Mozzafiato Ristorante & Lounge s-a deschis în 2017. De la bun început, experiența clientului la restaurant a fost cea mai importantă așa că, pe lângă meniul complex de mâncare și băuturi, s-a pus foarte mult accent pe evenimente.

„Fiind un local axat pe evenimente, n-a avut sens să ținem restaurantul deschis în pandemie, așa că Mozzafiato a fost închis din 2020 până în 2022. Am folosit acea perioadă pentru a extinde și reamenaja restaurantul, astfel încât oaspeții fideli să fie și mai încântați să ne viziteze, dar și ca să atragem noi clienți.”

– Andrei Trufaș, manager restaurant

Restaurantul și-a dublat capacitatea, de la 100, la 200 de locuri, creând un nou concept de la 0. Designul elegant, cu multe plante și elemente din lemn, se regăsește și la Mozzafiato Beach Mamaia, pe timpul verii.

„Anul acesta [2023], am semnat un parteneriat pentru 5 ani cu o locație din Mamaia. De acum înainte, de pe 29 iunie până pe 15 septembrie, închidem restaurantul din București și ne mutăm pe litoral.”

– Andrei Trufaș, manager restaurant

Locația de la mare e raiul copiilor. Spațiul de joacă pentru cei mici e plin de tobogane, balansoare și… să nu uităm de cele 12 tipuri de pizza din care pot alege. „De vină” pentru blatul napoletan și combinațiile din meniu e Tudor. El e pizzaiolo la Mozzafiato. 

Peste 400 de etichete de vinuri. Șampanii și coniacuri în exclusivitate

Și dacă tot am început să vorbim despre mâncare, e timpul să povestim mai multe despre specificul restaurantului.

„Suntem fusion, internațional. Meniul e format din preparate sofisticate, pe care le schimbăm o dată la 6 luni. Materia prima e de cea mai bună calitate ca să oferim cele mai gustoase farfurii.”

– Andrei Trufaș, manager restaurant

Restaurant Mozzafiato - Meniu

Cele mai comandate mâncăruri de la Mozzafiato Ristorante & Lounge sunt:

  • Risotto cu șofran
  • Paste carbonara
  • Tomahawk – Vită australiană, servită cu salată și cartofi
  • Mini burger
  • Fritto misto – Platou cu fructe de mare crocante și legume 

Ca dulce, nu trebuie să ratezi: 

  • Cake Mozzafiato – un blat de cacao, cremă de vanilie și ciocolată, lichior și cireșe amare 
  • Crunchy Tiramisu
  • Salty Caramel & Pralines Paris Brest – caramel sărat cu o cremă de praline, fulgi de migdale, nuci pecan și înghețată

„În meniul de băuturi avem peste 400 de etichete de vinuri – din crama proprie și din România, dar și din Italia, Franța, Spania și Lumea Nouă. Avem șampanii, coniacuri și branduri de tequila exclusiviste.”

– Andrei Trufaș, manager restaurant

Epic Tuesday: Evenimente cu Loredana, Holograf, Antonia și alte nume cunoscute din industrie

Restaurantul din București e renumit pentru evenimentele sale. Clienții fideli știu că în fiecare vineri și sâmbătă e muzică live, iar marțea e „Epic Tuesday”. Asta înseamnă că vin nume cunoscute din industria muzicală românească. Antonia, Holograf, Loredana, Mario Fresh și Lora sunt doar câteva dintre ele. 

Vara, la Mozzafiato Beach Mamaia, evenimentele sunt și mai frecvente. Pe lângă invitații speciali, mai sunt și show-uri de gătit live și seri cu DJ. 

Mozzafiato - Evenimente

Nu e ușor deloc să prinzi loc la Mozzafiato. Asigură-te că ai o masă și rezervă în avans, cu Bookingham.

Despre Bookingham

Platforma de rezervări online, Bookingham, își propune să creeze o conexiune mai strânsă între localnici și restaurantele din orașele lor. Prezentă în marile orașe din România, aplicația îți permite rezervarea unei mese prin numai câteva click-uri. Mai mult decât atât, descoperi ofertele și experiențele din oraș, și te bucuri de promoții personalizate.

Bookingham satisface și nevoile proprietarilor și managerilor din domeniul HoReCa. Prin intermediul digitalizării și marketingului inteligent, platforma facilitează procesul de colectare și gestionare a rezervărilor, crește vizibilitatea localurilor în comunitate și eficientizează costurile de publicitate.

Trending.

Populare.

Autentificare
Business Area