Am putea începe cu o lungă prezentare a restaurantului, dar dacă ai căutat „To Chefs” pe Google, cel mai probabil vrei să știi cum e mâncarea și dacă merită să ajungi la ei. Așa că nicio introducere stufoasă n-ar putea înlocui recenziile oamenilor care într-adevăr le-au trecut pragul.
Mai apoi, îți vom prezenta întreaga poveste a localului, bazată pe un interviu cu însuși proprietarul și chef-ul de la To Chefs, Samuiel Rus.
„Este unul dintre restaurantele mele preferate din oraș. Personalul este profesionist, atmosfera plăcută, comanda este gata foarte repede, iar mâncarea este foarte gustoasă. Recomand cu drag!
– Denisa Buboi
„Grijă pentru detalii, rafinament, discreție, atmosferă intimă, caldă, fără însă a fi un loc simandicos, pretențios, ori opulent. Servire ireproșabilă, un chef atent la prezentarea preparatelor, la pregătirea lor.”
– Aurelia Luca
„Locația deosebită. Servirea ireproșabilă. Mâncarea excelentă și gustoasă. Raportul preț-calitate desăvârșit. Prețurile sunt dintre cele mai bune. Merită!”
– Andrei Cristian
„Probably one of the best restaurants in Oradea. You need to try the tuna carpaccio, the veal with truffles and if you taste the banana and mint parfait… you’ll think you died and went to heaven.”
– Dorin Bac
„We had an amazing meal here. Everything was well seasoned and the ingredients tasted fresh. They have many interesting dishes on their menu and we wanted to order everything. The service was great as well.”
– Nhung Đoàn
Nu întâmplător am început articolul cu părerile oamenilor. Pentru Samuiel Rus, experiența clientului e cea mai importantă și e conștient că tot asta e și cea mai bună modalitate de promovare pentru restaurantul său.
Povestea To Chefs a început în 2012
Samuiel Rus și-a descoperit pasiunea pentru arta culinară acum mult timp. De la 18 ani, a început să lucreze în domeniu, dar numai în 2012 a luat calea antreprenoriatului și și-a deschis propriul restaurant în Oradea: To Chefs.
A început ca un local mic, cu 40 de locuri, în care servea business lunch la ora prânzului. Din ce ne-a spus, românii nu prea obișnuiau să iasă la restaurant în 2012, dar cumva, la numai câteva luni de la deschidere, To Chefs a început să fie vizitat de aproximativ 100-120 de clienți pe zi. Un an mai târziu, Samuiel Rus a cumpărat restaurantul actual, mult mai spațios – cu locuri în interior, pe terasă și în grădină. N-a durat mult până a început să colecționeze premii la concursuri din industrie, în țară și în afară.
Rețeta succesului constă în calitate, seriozitate și profesionalism
Când l-am întrebat pe chef Rus care sunt valorile după care se ghidează în conducerea restaurantului, ce îi diferențiază de restul și care sunt motivele pentru care clienții continuă să apară, ni s-a spus că e vorba de calitate, seriozitate și profesionalism.
La To Chefs ai să găsești mâncare cu gust, personal ospitalier și atenție la detalii. Asta pentru că chef Rus și-a dat seama că oamenii vor să mănânce bine și să se simtă bine. Astfel, ingredientele și serviciile trebuie să fie de calitate, iar atmosfera trebuie să fie plăcută.
De la mic la mare, toți sunt bineveniți la To Chefs
De la familii de localnici, până la turiști din diferite colțuri ale țării și ale lumii. Localul este prietenos cu cei mici, copiii având unde să se joace pe terasă și în grădină, și e și pet-friendly, doar în zona exterioară.
Pentru evenimente speciale, cum ar fi zile de naștere, nunți, sau petreceri corporate, clienții pot planifica totul împreună cu familia Rus, astfel încât lucrurile să iasă perfect. Se mai organizează și business lunch-uri sau coffee break-uri.
Familia e cel mai important lucru
Am menționat mai sus „familia Rus” pentru că To Chefs este o afacere de familie. Chef Samuiel Rus pune mult accent pe ideea de familie, motiv pentru care se ocupă de restaurant alături de soția sa și de fiul cel mare. Ceilalți 3 copii, mai mult ca sigur, le vor călca pe urme. Faptul că sunt implicați în asta împreună i-a ajutat foarte mult și în pandemie, când majoritatea afacerilor din industria HoReCa s-au confruntat cu lipsa de personal.
Ideea de familie e evidentă nu numai prin felul în care își administrează afacerea și își împart responsabilitățile, dar și prin felul în care percep clientul: drept parte din familia lor, în puținul timp în care oaspetele stă la ei la masă. Odată ce se ridică, ospătarul îi cere o recenzie pentru a afla cum a fost experiența clientului și pentru a ști ce poate fi îmbunătățit pe viitor.
Bonus: clienții fideli primesc frecvent, din partea casei, băuturi sau discount-uri la nota de plată.
Un specific internațional extraordinar
Chef Rus mizează pe „mâncare cu gust”, iar asta implică: ingrediente de calitate, colaborări cu producători locali și atenție la detalii. Specificul e internațional, deci au tot felul de preparate – de la sărmăluțele cu afumătură și mămăliguță, până la biftec tartar, caracatiță sote și creveți la grătar. E musai să-ncercați pâinea lor! E de casă și… alt gust o să aibă ciorba de Bihor! Business lunch-ul e diferit de la o zi la alta, în funcție de ingredientele de sezon.
Dacă vrei să te bucuri de o experiență completă – mâncare bună, servicii de calitate și atmosferă care te face să te simți ca acasă – trebuie să ajungi măcar o dată-n viață la To Chefs, Oradea.