Unde e cel mai mare risc de infectare cu SARS-COV-2? Românii consideră periculoase restaurantele, sălile de fitness și sportul de echipă

de

Sabina Nisioi

Highlights

  • 88% dintre respondenți afirmă că riscul de infectare cu SARS-COV-2 e minim atunci când îți comanzi de mâncare acasă
  • 49% dintre participanții la studiu consideră mersul la sală ca fiind foarte periculos. La polul opus, se află sportul în aer liber
  • Românii consideră că e sigur să mergi la medic – 66% consideră că riscurile de infectare sunt foarte mici
  • Mersul la biserică în pandemie – Părerile românilor sunt împărțite

 

A spune că pandemia de coronavirus ne-a influențat viețile în mod radical nu mai e o noutate. Oamenii din întreaga lume au fost nevoiți să se adapteze noilor reguli de conduită și să respecte măsurile de siguranță impuse de autorități, pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19. Repercusiuni s-au văzut pe toate planurile, fie că vorbim despre economie, sănătate, educație, religie, sau politică, toate statele au fost puternic zdruncinate începând cu luna martie 2020.

A trecut mai bine de un an de când ne luptăm cu pandemia. Mai bine de un an de când prioritățile s-au schimbat pentru mulți dintre noi și de când pe primul loc a venit sănătatea noastră și siguranța celor dragi. În acest sens, am vrut să aflăm cum s-a schimbat atitudinea românilor în ceea ce privește activitățile zilnice. Cum percepeau românii ieșitul în oraș înainte de pandemie, și cum percep românii mersul la restaurant acum? Cât de riscante au devenit pentru noi activitățile pe care înainte le făceam fără să ne gândim prea mult? Continuă să citești articolul pentru a afla ce grad de risc percep românii – pe o scară de la 1 la 10 – atunci când merg la o terasă, la sală, ies în parc, sau își iau o cafea la pachet. Graficul mai jos atașat prezintă o medie a răspunsurilor participanților la studiu.

48% dintre respondenți consideră periculos mersul la restaurante în interior

Probabil unul dintre cele mai afectate domenii în această perioadă – HoReCa – a fost un punct cheie în analiza noastră. Dacă 48% dintre români au spus că e riscant să mergi în interiorul localurilor, atitudinea a fost diferită atunci când i-am întrebat de ieșitul la terase. Datele arată că 40% dintre români consideră că riscurile sunt minime atunci când ieși la masă, în aer liber, și 29% percep un risc moderat făcând asta. 

Tot într-o notă pozitivă găsesc românii și luarea unei cafele 2 go sau comandarea mâncării acasă. 177 de respondenți au catalogat drept responsabil să-ți iei o băutură la pachet, riscul de infectare fiind minim. 

via Meron

Capitolul de food delivery probabil a fost cel mai exploatat în această perioadă, așa că nu e de mirare faptul că 88% dintre respondenți au afirmat că nu li se pare deloc periculos să-și comande mâncare la domiciliu. Prin urmare, oamenii au maximă încredere în HoReCa și în ideea că restaurantele respecta toate măsurile de siguranță necesare pentru clienții lor.

49% dintre participanții la studiu consideră mersul la sală ca fiind foarte periculos

Activitatea fizică a fost un alt subiect abordat în studiul realizat de Bookingham și SRD Media. A merge la sală, la un meci de fotbal cu băieții, la înot sau într-o bază sportivă, erau lucruri absolut normale înainte de pandemie. Odată cu restricțiile impuse de autorități, rutina zilnică în ceea ce privește activitatea noastră fizică s-a schimbat, în funcție de rata incidenței pe fiecare județ. În consecință, bazele de sport și sălile de fitness s-au închis și redeschis, în timp ce bazinele de înot și terenurile de fotbal și-au încetat activitatea pe o perioadă nedeterminată de timp.

Întrebați cât de periculos văd mersul la sală pe timp de pandemie, 49% dintre participanți au spus că riscul e unul ridicat. Pe de cealaltă parte, oamenii preferă sportul în bază sportivă sau în parc, întrucât doar 3% dintre respondenți au spus că există un risc de infectare ridicat dacă faci mișcare în aer liber și numai 6% au perceput un risc moderat.

În ceea ce privește sportul de echipă și înotul, părerile sunt împărțite. 65% dintre participanții la studiu consideră că pericolul să te infectezi cu SARS-COV-2 e unul scăzut dacă mergi la înot, în timp ce 49% dintre respondenți au afirmat că gradul de risc e foarte ridicat dacă optezi pentru un sport în echipă.

66% dintre respondenți consideră că e sigur să mergi la medic

Mersul la medic era ceva amânat de multe persoane înaintea pandemiei, din diverse motive – lipsa timpului, ideea că problema va trece de la sine sau cu medicamente luate după ureche. Însă, de mai bine de un an de zile, oamenii oferă o mai mare atenție sănătății, astfel încât mersul la doctor a devenit o prioritate. Cât de riscantă văd românii vizita la medic? Dar vizita la cabinetul veterinar, cu animalul de companie?

66% dintre respondenți consideră că gradul de infectare cu virusul SARS-COV-2 este unul scăzut dacă ești nevoit să mergi la doctor. În aceeași notă, doar 14% dintre ei afirmă că e riscant să mergi cu animalul de companie la veterinar în această perioadă. Putem spune că românii au încredere în măsurile de protecție luate în sistemul medical și nu vor să amâne problemele de sănătate – ale lor sau ale animalelor de companie pe care le dețin. 

Mersul la biserică în pandemie: Părerile românilor sunt împărțite

via Basilica.ro

Unul dintre cele mai controversate subiecte din România în ultimul an a avut drept protagoniști instituția Bisericii și autoritățile statului. Întrebați cât de riscant percep mersul la biserică în vremuri de pandemie, participanții la studiu au răspuns astfel: 41% consideră că riscul de infectare cu virusul SARS-COV-2 e unul foarte mare, 29% percep că pericolul e mediu, în timp ce 30% dintre respondenți spun că riscurile de îmbolnăvire sunt minime dacă mergi la biserică.  

Metodologie

În cadrul acestui studiu, echipa Bookingham a colaborat cu specialiștii de la SRD Media pentru a analiza comportamentul românilor după un an de pandemie. 200 de oameni au răspuns chestionarului, 85% dintre ei având vârste cuprinse între 18 și 45 de ani, iar 76% dintre aceștia au fost de gen feminin. Chestionarul a avut drept scop evaluarea gradului de risc al activităților zilnice, precum mersul la restaurante în interior, ieșitul la terase, cafeaua to go, diferitele activități sportive în aer liber sau la sală, sau mersul la biserică.

Recomandări restaurante de top în România

Despre Bookingham

Platforma de rezervări online, Bookingham, își propune să creeze o conexiune mai strânsă între localnici și restaurantele din orașele lor. Prezentă în marile orașe din România, aplicația îți permite rezervarea unei mese prin numai câteva click-uri. Mai mult decât atât, descoperi ofertele și experiențele din oraș, și te bucuri de promoții personalizate.

Bookingham satisface și nevoile proprietarilor și managerilor din domeniul HoReCa. Prin intermediul digitalizării și marketingului inteligent, platforma facilitează procesul de colectare și gestionare a rezervărilor, crește vizibilitatea localurilor în comunitate și eficientizează costurile de publicitate.

Trending.

Populare.

Autentificare
Business Area