„Dintotdeauna am fost pasionat de bucătărie și gătesc ori de câte ori am ocazia. Peste tot pe unde călătoresc, mă interesez și de gastronomia locală și de cum și ce mănâncă oamenii. Mi-am dat seama că steakhouseurile au mare trecere prin București și în afară, așa că în 2015, am făcut o vizită la OSHO Steakhouse și mai apoi, ne-am pus pe treabă. Ne-am informat foarte mult în domeniul ăsta; am mers pe toate continentele, am încercat peste 30 de feluri de carne de la diverși furnizori, am discutat cu experți din industrie, după care am început să maturăm carnea la noi în restaurant.”
– Romeo Ionescu, director general Ramada Oradea
Până să devină „Steak HUB”, s-a numit „The Hub” și a apărut odată cu Hotel Ramada. Restaurantul era loc de întâlnire pentru cei cazați la ei, dar era vizitat și de oameni din afară, pentru selecția internațională din meniu.
„În 2019, am devenit steakhouse și am pus la punct un meniu mult mai elaborat de cărnuri. A prins foarte bine pentru că înainte de noi, nu a mai fost niciun alt restaurant în Oradea care să ofere așa ceva.”
– Romeo Ionescu, director general Ramada Oradea
Totuși, Steak HUB nu a renunțat la preparatele din bucătăria internațională, întocmai pentru a putea mulțumi pe toată lumea – vegani, vegetarieni sau copii. Restaurantul are o capacitate de 140 de locuri interior + exterior și este pet-friendly doar pe terasă.

7 chefi sunt în permanență în bucătărie și gătesc în funcție de ce le oferă producătorii locali
La fiecare 6 luni, echipa analizează ce preparate au mers bine și ce preparate nu au avut succesul așteptat. În funcție de asta, meniul se schimbă.
„Trebuie să alternăm preparatele și să mai facem modificări în meniu pentru a păstra acel element-surpriză. Majoritatea clienților noștri sunt repetitivi – fie că se cazează la noi, fie că vin din oraș – și nu putem risca să devenim plictisitori.”
– Romeo Ionescu, director general Ramada Oradea
Și producătorii locali influențează farfuriile de la Steak HUB. Ingredientele care se află în plin sezon sunt adăugate în meniu, ca să dea gust și culoare mâncărurilor. Pe lângă legume și ierburi aromatice, Steak HUB colaborează cu producători locali și pentru brânza de oi și carnea de porc.
5 tipuri de burgeri – și pentru carnivori, și pentru vegetarieni

Am vrut să aflăm și ce farfurii sunt musai de comandat la Steak Hub. Când vine vorba de cut-uri, de obicei, sunt în jur de 10-12, de origini diferite (România, Uruguay, Argentina, SUA, Canada). Cel mai bine merge antricotul de vită. Mai apoi, burgerul de vită e cel mai popular; vine lângă cartofi aurii cu chimichurri și grana. Mai sunt și alte opțiuni delicioase de burger – cu pulled pork, halloumi sau cu pui chipotle.
Farfuriile din bucătăria internațională care fac cel mai des cu ochiul sună cam așa:
- Piept de pui marinat în curry și iaurt, gătit în crustă de panko și servit alături de cartofi mediteraneeni cu ierburi
- Costițe delicioase de porc gătite în sos BBQ, cartof copt cu dressing de smântână cu mărar, porumb dulce la grill
- Gulyas cu obraji fragezi de vită
- Orice fel de paste – cu sos toscan, cu somon afumat și broccoli, cu fructe de mare.
„Secretul pastelor e că le facem noi, în casă. Suntem doctori în paste datorită Eat IT, restaurantul pe care l-am deschis în 2020 și care a început ca un food truck.”
– Romeo Ionescu, director general Ramada Oradea
Deserturile sunt pregătite de patisera Laura Vintilă, absolventă a Institutului Culinar „Auguste Escoffier”
Și dulcele de la Steak HUB se pregătește în casă. Cele mai iubite sunt:
- Fondant de ciocolată cu înghețată de vanilie aromatizată
- Tiramisu
- Cheesecake cu dulce de leche
Deserturile franțuzești migăloase sunt realizate de Laura Vintilă, care a absolvit cursul de patiserie de la „Institut Culinaire Disciples Escoffier”. O bunătate e Mango Breeze – sferă din blat crocant de biscuiți și migdale, jeleu exotic din mango și fructul pasiunii, mousse de ciocolată albă.
De curând, Steak HUB a reluat seria evenimentelor de degustare. În ultima vineri din lună, chefii pregătesc un meniu unic format din 6 feluri de mâncare, iar în completarea lor, vine o cramă de vinuri, cu etichetele lor care se potrivesc cel mai bine. Se acceptă maximum 50 de persoane. deci dacă vrei să prinzi un loc, ar fi recomandat să-ți faci o rezervare din timp. Se organizează și evenimente à la carte, dar și evenimente private.