Fine dining-ul din România, printre cele mai accesibile din Europa. Media unui meniu de degustare e sub 100 EUR

de

Sabina Nisioi

În prezent, tot mai mulți antreprenori din HoReCa se orientează spre localurile de fine dining, care nu mai sunt percepute ca un risc, ci ca o posibilitate de a cuceri clientul cu o experiență unică.

Am vrut să aflăm cum se poziționează fine dining-ul din România pe harta restaurantelor cu stele Michelin din Europa. Iată care au fost principalele descoperiri:

  • Prețul mediu al unui meniu de degustare în România este de 90 EUR/persoană
  • Alături de Malta (125 EUR) și Grecia (132 EUR), suntem printre cele mai accesibile țări pentru fine dining din Europa
  • Fine dining-ul din București se apropie de cel din orașele franțuzești. Media unui meniu de degustare e de aproximativ 100 EUR

 

Prețul mediu al unui meniu de degustare în România este de 90 EUR/persoană. Alături de Malta și Grecia, suntem printre cele mai accesibile țări pentru fine dining din Europa

Pentru a vedea cum se poziționează România față de țările care au restaurante cu stele Michelin, am analizat meniurile de degustare ale celor mai high-end restaurante din țară, le-am convertit în EUR și am calculat valoarea mediană. Rezultatele au fost comparate cu datele din analiza Chef’s Pencil.

Meniul de degustare e una dintre caracteristicile restaurantelor de fine dining. Poate cuprinde 6, 8, 10 sau chiar 20 de preparate, și are rolul de a ilustra  specificul localului, creativitatea chef-ului și de a oferi o experiență completă oaspeților. 

Media unui meniu de degustare în România este de 90 EUR/persoană. Comparându-ne cu restaurantele cu stele Michelin din Europa, noi avem printre cele mai mici prețuri când vine vorba de fine dining, fiind urmați de Malta și Grecia. Cu toate acestea, reușim să oferim experiențe culinare apropiate de standardul ghidului franțuzesc. 

În Malta, există 5 restaurante cu stele Michelin, iar prețul mediu pentru o masă de o persoană este de 125 EUR. Grecia are mai multe localuri în ghid  – 12 –  dar e și mai scumpă decât Malta și România. Prețul mediu al unei mese în Atena e de 132 EUR/persoană. 

La polul opus, se află Danemarca, Islanda și Suedia. Conform analizei Chef’s Pencil, Danemarca e cea mai scumpă țară din Europa, media unei mese la un restaurant cu stele Michelin fiind de 295 EUR. Asta înseamnă de peste 3 ori mai mult decât media unui meniu de degustare în România. 

Pe locurile 2 și 3 în top se clasează Islanda și Suedia. Deși Islanda găzduiește doar 3 restaurante cu stele Michelin, media unei cine e de 233 EUR/persoană. În Suedia e mai accesibil, costând 206 EUR să iei masa la un local din ghidul Michelin.

Fine dining-ul din București se apropie de cel din orașele franțuzești. Media unui meniu de degustare e de aproximativ 100 EUR

Nu e un secret că Bucureștiul e cel mai puternic centru gastronomic din România. Aici se află și majoritatea restaurantelor incluse în analiza noastră.

Prețul mediu al unui meniu de degustare în București e de 98 EUR/persoană, iar un studiu anterior ne arată că asta e mai mult decât ar fi dispus un român să plătească pentru o cină în mod normal. 

Ba mai mult, aceștia nu ar fi dispuși să plătească 100 EUR/pers nici dacă vorbim de o ocazie mai specială precum Valentine’s Day. Cei mai mulți (26%) se așteaptă să cheltuie aproximativ 30 EUR/pers și doar 4% dintre respondenți cred că vor cheltui 100 EUR/pers sau mai mult.

Media pe „Micul Paris” se apropie de media restaurantelor cu stele Michelin din Franța. Dacă în capitala României prețul unui meniu de degustare e de aproximativ 100 EUR/persoană, în Montpellier acesta e de 120 EUR, în Dijon 125 EUR, iar în Bordeaux și Lyon, 130 EUR.

Ca specific, meniurile de degustare explorate în București fac parte din bucătăriile creativ-contemporane, franțuzești și neoromânești. De exemplu, Kaiamo, restaurantul lui chef Radu Ionescu, are printre cele mai scumpe meniuri de degustare – 161 EUR/persoană

Dar nu doar capitala are localuri care oferă experiențe culinare la standarde înalte. Baracca e unul dintre cele mai renumite restaurante din Cluj care oferă meniu de degustare (84 EUR/persoană), iar în Sibiu, Plai e foarte popular printre cei care vor o experiență „from farm to fork” (80 EUR/persoană).

De ce nu e România pe harta Michelin?

De 124 de ani, ghidul franțuzesc continuă să fie cel mai relevant sistem pentru recunoașterea valorii unui restaurant, evaluând calitatea produselor și serviciilor, consecvența lor în timp, creativitatea și unicitatea bucătarului, tehnicile de gătit folosite și prețurile din meniu. 

Totuși, acesta nu acoperă toate țările din lume. Pentru ca ghidul Michelin să fie prezent într-o țară, trebuie să existe o scenă culinară vastă și de calitate. Deci, e nevoie de multe restaurante de top care să fie evaluate. Totodată, prezența ghidului Michelin într-o țară poate stimula industria să se ridice la standarde mai înalte, motivând localurile să creeze experiențe demne de cel puțin o stea Michelin. 

În România nu există ghidul franțuzesc, dar nu pentru că restaurantele de fine dining de la noi nu oferă servicii și produse de top. Localurile din această nișă fac asta deja și e un potențial imens de dezvoltare, atât că încă nu suntem evaluați pe baza stelelor Michelin. 

Promovarea localurilor și a chefilor pe scena internațională e un criteriu esențial pentru a deveni mai vizibili și pentru a-i face curioși pe criticii culinari din afară și pe inspectorii Michelin. Investiția în meniu și design, și trainingul de personal sunt alte aspecte importante în acest sens. Mai apoi, fiecare stea Michelin vine la pachet cu un adaos semnificativ la prețurile din meniu, deci e nevoie de clienți dispuși să plăteasca acei bani pentru experiențe culinare de înaltă calitate. 

Metodologie

Pentru această analiză, echipa Bookingham a selectat restaurantele de fine dining de top din România, cu meniu de degustare. Dacă un local avea mai multe opțiuni, a fost ales cel mai scump dintre ele, fără a include băuturi, bacșiș sau alte taxe ale localului. 

Prețurile au fost convertite din RON în EUR, la cursul BNR din data de 28.05.2024. Mai apoi, am calculat valoarea mediană, însă ne-am referit la aceasta drept „medie”, pentru ca materialul să fie ușor de parcurs. Ulterior, cu ajutorul datelor furnizate în analiza Chef’s Pencil, am comparat restaurantele de fine dining din România cu restaurantele cu stele Michelin din Europa.

Despre Bookingham

Platforma de rezervări online, Bookingham, își propune să creeze o conexiune mai strânsă între localnici și restaurantele din orașele lor. Prezentă în marile orașe din România, aplicația îți permite rezervarea unei mese prin numai câteva click-uri. Mai mult decât atât, descoperi ofertele și experiențele din oraș, și te bucuri de promoții personalizate.

Bookingham satisface și nevoile proprietarilor și managerilor din domeniul HoReCa. Prin intermediul digitalizării și marketingului inteligent, platforma facilitează procesul de colectare și gestionare a rezervărilor, crește vizibilitatea localurilor în comunitate și eficientizează costurile de publicitate.

Trending.

Populare.

Autentificare
Business Area