Una dintre primele cafenele de specialitate din Timișoara

de

Sabina Nisioi

Narcisa Viorel, manager și patiser Garage Café, ne spune mai multe despre una dintre cele mai frumoase cafenele din Timișoara.

Garage Café, Timișoara

Garage Café a pus Timișoara pe harta iubitorilor de cafea de specialitate. Și cum asta merge mână-n mână cu un dulce bun, localul nu s-a oprit aici. Află povestea Garage Café chiar de la Narcisa Viorel, manager și patiser.  

Combinația perfectă de cafea și dulce

„Îmi plăcea mult să fac prăjituri; pentru mine și pentru prieteni. În 2015, am găsit un prăjitor vechi de cafea pe acasă, l-am recondiționat, și ne-a venit ideea să deschidem o cafenea care să aibă și o parte de dulce.”

– Narcisa, manager și patiser

Primul Garage îmbina și prăjitoria de cafea, și laboratorul de dulce, și cafeneaua în care erau primiți clienții. În 2018, Narcisa a căutat o locație separată pentru laboratorul de prăjituri, iar în 2020, a mutat și prăjitoria de cafea într-un spațiu mai mare.

La început, clienții erau sceptici în ceea ce privește cafeaua de specialitate, dar cu timpul, publicul a devenit din ce în ce mai curios de arome, tipuri de cafea, și moduri de prăjire și pregătire.

Cafea de specialitate Timișoara - Garage Café

via Garage Café

Coffee hunts și giveaway-uri

Garage Café e o afacere de familie, deci nu e de mirare că te simți ca acasă când mergi pe la ei. Sunt bineveniți și tineri, și familii, și adulți, și localnici, și turiști – practic, oricine iubește un desert bun și e curios de o cafea altfel.

Clienții fideli se bucură de reduceri din partea casei, iar cei care îi urmăresc îndeaproape pe social media pot participa la giveaway-uri cu diverse produse de-ale lor, sau la „coffee hunts” – vânători de cafea prin oraș. 

Ce e interesant la ei e că… nu au internet. 

„Motivul pentru care nu oferim acces la Wi-Fi e pentru că încurajăm socializarea.”

– Narcisa, manager și patiser

Totuși, dacă cei care le trec pragul vor să-și folosească datele mobile sau să lucreze, n-au nicio problemă cu asta.

„Atât că la noi e destul de multă vânzoleală și zgomot de fundal, deci poate fi complicat pentru unii să se concentreze de aici. În afară de asta, nu avem nimic împotriva celor care vin să lucreze din Garage.”

– Narcisa, manager și patiser

Zeci de sortimente de dulciuri

Cafenele Timișoara - Garage Café

via Garage Café

În meniul de la Garage sunt de toate pentru toți: dulciuri pentru vegani, Garage Café, produse fără gluten, dar și deserturi pentru cei care nu au intoleranțe ori preferințe. 

„Eu sunt vegană și am observat cât mi-e de greu să găsesc dulciuri prin alte cafenele și restaurante din România. Drept urmare, am adăugat în meniu și torturi pentru vegani.”

– Narcisa, manager și patiser

Pentru un dulce de neuitat, Garage e unul dintre cele mai bune localuri din Timișoara pentru așa ceva. La mare căutare sunt:

  1. Tarta cu vanilie și fructe de sezon
  2. Tarta cu zmeură și ciocolată albă
  3. Tortul vegan

Garage Café colaborează cu producători locali pentru făina de grâu, dar majoritatea ingredientelor sunt importante din Franța și Italia. Meniul nu se schimbă foarte des pentru că produsele consacrate sunt cele care i-au fidelizat pe clienți. 

Evenimente private pentru 100 de persoane

Garage Café e spațios față de alte cafenele. Are 40 de locuri în interior și 60 de locuri pe terasă, în curtea interioară. Se organizează aniversări, botezuri, cununii civile sau petreceri de Crăciun, desigur, în limita locurilor disponibile. În zilele aniversare Garage Café, se întâmplă lucruri speciale: degustări de cafea și muuulte poze.

Garage Café, Timișoara

via Garage Café

La Garage Café se fac rezervări mai ales în prima parte a zilei, și mai ales dacă vii cu un grup mai mare. Asigură-te că ai o masă pentru o cafea de specialitate și o tartă cum-îți-place-ție și rezervă cu Bookingham.  

Despre Bookingham

Platforma de rezervări online, Bookingham, își propune să creeze o conexiune mai strânsă între localnici și restaurantele din orașele lor. Prezentă în marile orașe din România, aplicația îți permite rezervarea unei mese prin numai câteva click-uri. Mai mult decât atât, descoperi ofertele și experiențele din oraș, și te bucuri de promoții personalizate.

Bookingham satisface și nevoile proprietarilor și managerilor din domeniul HoReCa. Prin intermediul digitalizării și marketingului inteligent, platforma facilitează procesul de colectare și gestionare a rezervărilor, crește vizibilitatea localurilor în comunitate și eficientizează costurile de publicitate.

Trending.

Populare.

Autentificare
Business Area