Internetul e plin de articole care te învață cum să-ți faci cel mai bun steak de vită, acasă. Dar oricât ne-am minți, știm cu toții că experiența completă o găsești… la restaurant. Descoperă în ce steak house Cluj trebuie să mergi, dacă ești fanul fripturilor de vită.
- Top 3 steak house-uri Cluj
- Steak house Cluj: Restaurante din centru
- Steak house Cluj: Alte locații
- „Steak” Cluj: Pentru vegani și vegetarieni
- Steak house Cluj: Delivery
Ce steak house-uri de top sunt în Cluj?
Legendele (și recenziile) spun că cel mai bun steak house Cluj e Adi Steak House (Andrei Mureșanu 5). În meniul de degustare, poți încerca fillet mignon USA cu sparanghel, inele de ceapă și sos de piper, sau rib eye USA, cu porumb, rucola, roșii cherry și sos chimichurri. Iar dacă vrei un biftec tartar în Cluj, acolo găsești unul excelent.
Pastel (Calea Turzii 62), unul dintre restaurantele de fine dining din Cluj, are două dish-uri în care steak-ul e vedeta. Princess Diana – un mușchi de vită învelit cu aur 18K, alături de trufe negre, dulceață de bacon și ciuperci – și Beef Wellington – vită slow cooked, cu morcovi, cartofi dulci și ketchup de ciuperci sălbatice.
Un alt restaurant de top din Cluj-Napoca e Muura Steakhouse (Roosevelt 2). Localul din Piața Muzeului are în meniu 2 rase – Limousine și Angus. Prima vine din Franța și o poți încerca sub forma unui T-bone sau a unui rib eye cu os, ambele gătite pe grătar. Dacă optezi pentru Black Angus, poți alege din mai multe tipuri de steak de vită: T-bone, antricot, mușchi, rib eye și vrăbioară.
Unde poți să mai mănânci un steak Cluj în centru?
La A Camponeza. Localul de pe Emil Zola 2 nu e renumit numai pentru aperitivele Cluj extrem de bune (*arome iberice, mai mult nu-ți spunem!), și nici pentru serile în care se cântă muzică live Cluj. Nu. E renumit și pentru steak-ul de vită. La secțiunea „espetade”, o să găsești vita picanha Nobre (Angus), dar și opțiunea de vită cu usturoi. Orice-ai alege, steak-ul tău vine însoțit de o garnitură de cartofi copți și ratatouille, și sos de usturoi cu iaurt + sos cocktail.
Nu putem să nu vorbim despre Nativ (Georges Clemenceau 3). Restaurantul din Piața Muzeului are un T-bone maturat 28 de zile, un antricot cu os maturat tot 28 de zile, mușchi de vită și câteva… „piese” speciale: Picanha, Flat iron și Hanger. Despre ei trebuie să știți că își bazează întregul meniu pe ingrediente locale, deci și bunătățile sunt în funcție de sezon. Tot la ei găsești și unul dintre cei mai buni burgeri Cluj, dar și una dintre cele mai speciale tipuri de înghețată – din pâine!
Epoca Bella (Piața Muzeului 4) e un alt loc în care găsești un steak Cluj bun. Uită-te în meniu după steak-ul Epocal. E un antricot de vită cu sos de gălbiori, ceapă caramelizată şi fasole verde aromatizată cu usturoi.
Pentru pasionații de steak de vită, un alt restaurant care trebuie încercat, e Baracca (Napoca 8A). Obraz de vită cu păstârnac, ceapă murată în casă și ciuperci e unul dintre dish-uri. Celălalt e mușchiul, maturat 21 de zile, servit cu țelină, ciuperci și fond de vită. Tot în categoria localurilor centrale, de tip fine dining, e Manger. Steak-ul lor de vită e însoțit de cartofi și sos brun.
La Casa Boema (Iuliu Maniu 34), găsești o selecție de vrăbioară și ceafă de vită, din Argentina, o Picanha, din Australia, și un antricot Prime, din USA. Toate – gătite la grill. Burgerul lor e cu antricot și vine lângă cartofi prăjiți în untură de vită.
În ce alte locații mai e steak Cluj bun?
De Cimbru Restaurant (Emil Isac 11), am vorbit și la cei mai buni burgeri, și la cele mai bune micuri dejun din Cluj. Când vine vorba de steak de vită, localul are niște „Chef’s specials”: un antricot din Uruguay și un antricot din Australia. Poți opta și pentru surf & turf – un mușchi de vită + creveți la jar – sau pentru filet mignon, cu piure de trufe și legume de sezon.
Rodizio e situat pe strada Nordului, în zona Borhanci. Restaurantul are specific mexican la bază, dar în meniu, se găsește și un antricot de vită argentiniană, cu o garnitură de cartofi prăjiți.
Un steak Cluj bun găsești și la Restaurant Rod (Calea Turzii 160). Poți merge pe mușchiulețul de vită cu piure de praz, andive gătite la Josper și sos demi-glace, sau pe antricotul de vită cu os, cu legume gătite la Josper și sos chimichurri. Meniul are și un sandviș cu steak de vită maturată, roșii confiate cu usturoi, sos Dijon + o garnitură de patatas bravas.
Unde mănâncă veganii și vegetarienii un „steak” în Cluj?
Așa cum la Samsara, găsești burgeri vegani și la Acrobatica, pizza vegană, nici steak-ul nu face excepție. Sigur, restaurantele au trebuit să reinterpreteze puțin rețeta, deci n-o să fie vită acolo, dar am auzit că e la fel, sau chiar mai gustos! Bruto (Onișor Ghibu 20), pe lângă variantele carnivore, are și steak-ul de conopidă. Laptele de cocos, lintea și sosul chimichurri transformă dish-ul într-unul unic.
Și Visuin (Universității 6) are o bunătate de steak de conopidă, doar că asta e cu sos de roșii, ulei de trufe, măsline deshidratate și fistic.
De la ce steak house Cluj îți poți comanda acasă?
Când ți-e poftă de un steak de vită, dar nu vrei să ieși în oraș și, acasă nu-ți iese nici dacă te pui în cap, mulțumim cerului că există delivery! Iată de unde ți-ai putea comanda un steak Cluj bun:
- Bruto
- Cimbru Restaurant
- Euphoria Biergarten
- Marty
- Restaurant Rod
- Inizio Bistro
Tu unde mănânci un steak Cluj bun? Dacă ai vreun restaurant favorit, care nu e pe lista noastră, lasă-ne un comentariu, și noi avem grijă să-l adăugăm! Dă-ne un follow pe Instagram și Facebook și fii la curent cu cele mai faine localuri din orașul tău.
Rezervă cu Bookingham. #Discover #Book #Benefit