Mâncare de post, 2024: Beneficii și alternative de origine vegetală

de

Elena Crăciun

Ştiai că poţi înlocui parmezanul cu drojdia inactivă şi obţii acelaşi gust? Află care e semnificaţia postului, idei despre cum poţi înlocui alimentele de origine animală cu cele vegetale, dar şi unde poţi savura un meniu delicios, chiar în oraşul tău!

Mancare de post

Într-un an calendaristic există patru posturi care se ţin în funcţie de sărbătoarea religioasă, însă te-ai întrebat vreodată care sunt beneficiile hranei de post asupra organismului şi stării tale de sănătate? Află, așadar, cum poate fi recomandată mâncarea de post gustoasă, descoperă idei despre reţete, și săţioase, dar și care îţi lasă gura apă, şi cu ce alimente vegetale le poţi înlocui pe cele animale. Mai apoi, dacă nu mai ai răbdare să te apuci de gătit mâncăruri și prăjituri de post, află în ce localuri din oraşul tău poţi savura un meniu de post delicios. Rezervă în avans cu Bookingham.

Despre post şi semnificaţia acestuia

Oleaginoase, fructe, salate

Din punct de vedere religios și moral, postul înseamnă abţinerea de la mâncare, băutură şi alte activităţi care îţi aduc plăcere, pentru a dobândi curățirea sufletească. În funcţie de motivul biblic în jurul căruia se ţine postul, există patru perioade în an în care oamenii respectă această datină religioasă:

  • Postul Paştelui;
  • Postul Crăciunului;
  • Postul Sfânta-Maria;
  • Postul Sfântului Petru.

De obicei, în aceste perioade, nu se consumă alimente de origine animală de niciun fel precum carnea, brânză, ouă sau miere.

Mâncare de post: Beneficii

Mancare de post: Legume și oleaginoase

Ştim cu toţii că alimentaţia sănătoasă înseamnă un aport crescut de proteine, fibre, vitamine şi antioxidanţi care sunt ingerate din hrana vie, cât mai calitativă din punct de vedere nutritiv. Mâncarea de post este alcătuită doar din alimente de origine vegetală precum fructe, legume, rădăcinoase, nuci, cereale şi seminţe care conţin în cantitate mare nutrienţi pentru buna funcţionare a organismului. O perioadă din an în care ții post doar cu alimente vegetale reprezintă o ocazie excelentă pentru detoxifierea naturală a organismului, când acesta scapă de grăsimi şi ia o pauză bine-meritată de la mesele copioase şi consistente. Și spunem asta pentru că, în viața de zi cu zi, ne confruntăm cu tentații culinare de tot felul. Dacă ţi-am stârnit curiozitatea, poți face din asta un stil de viață. Află mai multe despre vegetarianism și veganism, dar și despre efectele acestora asupra organismului.

Postul te poate ajuta să slăbeşti

Odată cu renunţarea la meniurile grase, prăjite sau consistente care sunt alcătuite preponderent din alimente de origine animală, alegerea unor mese pe bază de ingrediente vegetale este o opţiune care te va motiva să mănânci mai sănătos şi să îţi prepari mesele cu atenţie. Astfel, îţi reduci excesul de grăsimi săturate şi numărul de calorii care vine la pachet cu alimentele de origine animală.

Postul ajută la reglarea digestiei

Datorită fibrelor din compoziţie, un meniu de post compus din alimente vegetale ajută la reglarea tranzitului intestinal şi aduce un aport crescut de enzime care susţine procesul de digestie şi menţine starea de bine a organismului. Alimentele cele mai bogate în fibre sunt:

  • Fructele şi legumele crude;
  • Năutul;
  • Cereale integrale;
  • Tărâțe de orz, ovăz sau psyllium.

Postul curăță şi detoxifică organismul

Detoxifierea organismului: Smoothie-uri

O perioadă de post înseamnă pentru organism o perioadă de curăţare în timp ce ia o pauză binevenită de la alimentele ceva mai sățioase din dieta zilnică. Când renunţi la alimentaţia obişnuită şi o înlocuieşti cu produse vegetale sănătoase, organismul se curăţă şi elimină mai rapid toxinele acumulate.

Postul susţine sănătatea cardiovasculară

Alimentele sărace în grăsimi săturate, cum sunt preparatele de post, ajută la reglarea glucozei şi la scăderea colesterolului din sânge. Astfel, scade tensiunea arterială şi trigliceridele din artere care îngreunează activitatea vaselor de sânge şi a inimii.

Oferă o stare de bine mentală

O alimentaţie sănătoasă, bazată doar pe alimente de origine vegetală, oferă creierului un aport crescut de endorfine ceea ce creează un sentiment de împăcare, relaxare şi sănătate mentală. Restricţia calorică şi postul periodic reduc îmbătrânirea mentală fiind comparate de către specialiști cu efectele exerciţiilor fizice.

Înlocuitori ai alimentelor de origine animală

Mancaruri de post sanatoase VS Burger

Dacă te-am făcut curios şi doreşti să încerci o perioadă să ţii post alimentar, corpul tău – şi poate şi cântarul – îţi vor mulţumi mai apoi. Deseori, este dificilă înlocuirea propriu-zisă a alimentelor de origine animală cu cele vegetale pentru a păstra totuşi gustul şi saţietatea meselor. Ştim că îţi este dificil să găseşti un înlocuitor la fel de gustos ca parmezanul sau textura unei fripturi crocante, însă nu şi imposibil. Pentru prepararea meselor copioase şi săţioase ai nevoie de câteva ingrediente vegetale cheie care îţi vor transforma prânzul sau cina într-un adevărat răsfăţ culinar, dar şi într-un meniu de post sănătos.

Parmezanul se înlocuieşte cu drojdia inactivă

Parmezan

Drojdia inactivă este un ingredient din ce în ce mai popular folosit în preparatele de post sau vegane, cunoscută pentru proprietăţile sale nutriţionale şi gustul extrem de asemănător cu al parmezanului. Da, ai citit bine! Se găseşte de cumpărat la orice magazine naturist şi se poate adăuga în supe, ciorbe, salate, pizza, sandvişuri sau în orice alte mâncăruri de post sănătoase. Îţi garantăm că îţi va lăsa gura apă!

Icrele de peşte se înlocuiesc cu icrele de chia

Icre

Dacă eşti fan al preparatelor din peşte şi al icrelor, există o variantă sănătoasă şi în timpul postului, pentru a-ți face pofta. Ai nevoie de câteva linguri de seminţe de chia pe care le laşi în apă la hidratat peste noapte într-un bol alături de o ceapă mică tăiată mărunt, sare, ulei de măsline, lămâie şi – elementul surpriză – o linguriţă de ulei in. Toate acestea se amestecă şi se lasă peste noapte la frigider. Combinaţia de seminţe de chia şi uleiul de în te va face să te întrebi dacă nu cumva sunt chiar icre adevărate. Vei fi surprins de cât de săţios şi delicios este acest aperitiv care merge de minune pe o felie de pâine prăjită.

Gustul de friptură se poate înlocui cu tofu afumat

Tofu afumat

Pentru atunci când te prinde postul cu poftă de-o friptură consistentă și rumenită, nu ceda şi află în continuare cu ce variante îţi poţi păcăli papilele gustative. Înlocuieşte carnea cu tofu afumat şi îţi garantăm că nu este pe departe una de cealaltă din punct de vedere al gustului. Tofu afumat găseşti la orice magazin naturist şi se poate consuma ca atare, lângă o garnitură sau salată.

Restaurante cu meniu de post

via Samsara, Cluj

Când vine vorba de un meniu de post diversificat, încearcă Samsara Foodhouse din Cluj-Napoca, restaurant care și-a deschis porțile și în București. Acolo vei găsi o varietate largă de preparate săţioase. Îţi recomandăm burgerul vegan cu chiftea din ciuperci, cartofi dulci şi sos cocktail. Garantăm că vei reveni şi pentru alte meniuri după ce îl vei încerca pe acesta.

Pentru zilele de post când ţi-e poftă de un smoothie, Naturo Juice din Sibiu, te aşteaptă să le treci pragul. Dacă ai nevoie de o doză de vitamine și antioxidanți, încearcă o combinaţie sănătoasă de fructe dulci-acrisoare cu smoothie-ul vegan Avo Berry care conține portocală, coacăze, afine, banană şi lapte de cocos.

via Naturo Juice

Dacă te prinde postul în Timişoara, Biofresh Restaurant este locul ideal unde îţi poţi reîncărca bateriile cu o masă plină de nutrienţi. O salată poate fi alegerea perfectă pentru energizare, aşadar, îţi recomandăm să încerci Tabouleh – un deliciu din cous-cous, roşii, pătrunjel, ceapă, mentă şi lămâie.

O porţie bună şi zdravănă de paste de post o poţi încerca la Laurus Mediterranean Restaurant din Oradea. Asian Pasta cu orez, sos de soia, dovleac, morcovi şi ceapă este un adevărat răsfăţ pentru papilele tale gustative şi, dacă vrei să încerci senzaţii noi, poţi adăuga sos de chilli dulce.

Pentru când ţi-e poftă de ceva dulce şi bun dar să fie şi de post, Bistro Raw Vegan din Bucureşti, este alegerea potrivită, însă te avertizăm că îţi va fi greu să te decizi asupra unui singur fel de desert. Pentru început, încearcă o felie de tort cu ciocolată alcalină şi lămâie, fără gluten şi îţi garantăm că te vei răsfăţa ca la carte.

via Vyro Raw Vegan

Key Takeaways

  • Motivele pentru care ţii post ţin strict de alegerea ta personală, însă e bine să ai în vedere că o alimentaţie bazată exclusiv pe alimente de origine vegetală are beneficii asupra întregului organism şi a sănătăţii tale pe termen lung.
  • Este important să ţii cont de modul de preparare al alimentelor atunci când optezi pentru un meniu de post. Prăjelile sau excesul de ulei sunt dăunătoare şi nocive pentru sănătatea ta, indiferent că vorbim despre alimente vegetale sau animale.
  • Dacă ai un deficit de vitamina B12, magneziu sau calciu, consultă un medic înainte să ţii un regim alimentar de post.

Despre Bookingham

Platforma de rezervări online, Bookingham, își propune să creeze o conexiune mai strânsă între localnici și restaurantele din orașele lor. Prezentă în marile orașe din România, aplicația îți permite rezervarea unei mese prin numai câteva click-uri. Mai mult decât atât, descoperi ofertele și experiențele din oraș, și te bucuri de promoții personalizate.

Bookingham satisface și nevoile proprietarilor și managerilor din domeniul HoReCa. Prin intermediul digitalizării și marketingului inteligent, platforma facilitează procesul de colectare și gestionare a rezervărilor, crește vizibilitatea localurilor în comunitate și eficientizează costurile de publicitate.

Trending.

Populare.

Autentificare
Business Area