Remedii mahmureală 2024. Ghid de supraviețuire

de

Sabina Nisioi

Încă o seară glorioasă cu prietenii, dar acum regreți amarnic? Descoperă cum scapi de mahmureală, dar și ce poți face înainte de petrecere, pentru a evita durerile de cap și starea de rău de a doua zi.

Cum să scapi de mahmureală după o petrecere?

Deschizi ochii și realizezi că încă se învârte camera cu tine. Ți-e rău, extrem de sete, te doare capul și, cel mai probabil, vrei să trăiești într-o peșteră pentru tot restul vieții tale. Ei bine, felicitări! Ai mai bifat o seară pe cinste și o mahmureală ca la carte. Acum… să-ți dorești să te fi oprit la al treilea pahar de vin, e prea târziu, deci hai să vedem cum scapi de mahmureală! Află ce poți face ca să-ți revii cât mai repede, dar – și mai important – cum poți preveni episoadele de acest gen. Rămâi pentru remedii și sfaturi, din ghidul nostru anti-mahmureală!

Înainte de marea petrecere

Seria filmelor „Marea mahmureală” e faină… de privit, nu de trăit. Deci dacă vrei să le povestești nepoților cum te distrai în tinerețe, ar trebui să pui ceva mai mult preț pe amintirile tale. Pentru asta, avem câteva tips&tricks care te vor ține pe linia de plutire întreaga seară.

1. Nu bea niciodată pe stomacul gol

Dacă nu reușești să ai o masă completă înainte să ieși în oraș, să știi că lactatele sunt o alternativă sănătoasă și extrem de rapidă. Optează pentru câțiva crackers cu brânzeturi, un bol de cereale cu lapte, sau un iaurt combinat cu fructe. Dacă ești pe grabă, și un iaurt de băut will do the trick!

2. Limitează consumul de băuturi alcoolice acidulate

Știm, știm, Prosecco for the win! Problema e că mitul cu bulele care ți se urcă la cap, e cât se poate de real. Studiile arată că acestea cresc capacitatea de absorbție a alcoolului, deci încearcă să eviți pe cât posibil mai multe pahare de șampanie, vin spumant sau cocktail-uri acidulate. 

3. Evită snack-urile sărate

Cât de bine se completează un nachos de la Jaxx cu o bere lager? 

Ei bine, cu riscul de a atrage foarte mult hate din partea iubitorilor de bere & alune & chips-uri, specialiștii nu recomandă snack-urile sărate în timp ce consumi alcool, deoarece vei fi mai însetat și vei avea tendința să bei mai mult decât ai face-o în mod normal. Descoperă cum să combini berea cu mâncărurile pentru a nu te alege cu o durere de cap a doua zi!

4. Optează pentru băuturi deschise la culoare

Romul, whisky-ul și cognacul sunt băuturi cu un conținut mai mare de congeneri, compuși ce se formează în procesul de fermentare și distilare. Dacă nu limitezi consumul acestor tipuri de alcool, vei resimți mahmureala mult mai tare. Vodka, ginul și vinurile albe sau rosé ar putea fi o opțiune mai înțeleaptă.

5. Nu uita să te hidratezi 

Regula de 1:1. Ar trebui să bei o cantitate de apă egală cu cea de alcool. Încearcă să te hidratezi cât mai mult în timpul petrecerilor. Dacă nu reușești, fă asta măcar când ajungi acasă. Promitem că mahmureala va fi ceva mai blândă a doua zi.

A doua zi dimineața

Poftești la cei mai buni burgeri și la cele mai savuroase deserturi? Studiile arată că, după o petrecere, organismul tău simte nevoia să se recalibreze. Cum faci asta? 

Fast food-ul nu e prietenul tău cel mai bun. Nu azi

Principala componentă a alcoolului este etanolul. Descompunerea sa în organism dă naștere acetaldehidei, un compus extrem de toxic pentru organism, care contribuie decisiv la starea de mahmureală. Mai mult decât atât, consumul de alcool are efect diuretic, cauzând folosirea frecventă a toaletei și, implicit, eliminarea substanțelor și mineralelor din corp. În acest sens, mâncărurile procesate nu vor face altceva decât să-ți dea peste cap și mai tare nivelul de vitamine și zahăr din sânge. Încearcă să-ți satisfaci pofta de zahăr cu fructe proaspete, smoothie-uri naturale, iaurturi cu fructe, peste care să adaugi semințe de chia, bogate în anti-oxidanți. Acum că vorbim despre asta, o masă la Samsara sună tare bine.

Mic-dejunul ideal există, și nu e English Breakfast

Și e format dintr-o sursă bogată în proteine, care te va ajuta să elimini rapid alcoolul din sistem. Vorbim despre ouă, dar încearcă o variantă light. Nu merge pe varianta clasică de English Breakfast, pentru că n-ai nevoie de grăsimea baconului în farfurie.

Descoperă varietățile din meniul Eggcetera și fă-le o vizită.

Nu exagera cu ceaiul și cafeaua

În orice alt context, cafeaua poate fi salvatoare. Acum însă, mult prea multe cești de cafea și ceai pot înrăutăți deshidratarea din organismul tău. Una singură ar trebui să fie suficientă până îți revii. Printre preferatele noastre sunt Și, Olivo și Bujole

Supa de pui te vindecă de orice durere

Și când ești bolnav, dar și când ești mahmur. Supa de pui îi oferă corpului tău exact ceea ce are nevoie: proteine, electroliți și carbohidrați ușor de digerat. Mănâncă una ca la mama acasă, la Restaurant Roata.

Optează pentru alimente bogate în potasiu, vitamina A, B și C

Dacă te simți slăbit, cel mai probabil nivelul de potasiu din sânge e scăzut. Bananele sunt o sursă fantastică de potasiu și, bonus, sunt și ușor de digerat. Sucul de portocale și avocado-ul fac parte din aceeași categorie. Deci, ce zici? Brunch la Casa Boema sau la DOT?

Optează pentru alimente bogate în Omega 3

Somonul e opțiunea perfectă. Mai ales dacă vorbim despre cel de la Manger sau de la Ciao New York. Mai mult decât atât, somonul e bogat în anti-oxidanți, care vor ameliora inflamarea provocată de consumul de alcool. 

Optează pentru alimente bogate în sodiu

Fie le mănânci, fie bei zeama lor, ideea e că murăturile sunt foarte bogate în sodiu, un alt electrolit care se pierde în timpul consumului de alcool. Cele mai bune restaurante tradiționale te servesc cu murături la felurile principale. Noi mergem la Zama de obicei. Tu?

Hidratează-te 

E posibil să ai nevoie de ceva mai mult decât apă plată. Dacă nu ai prin casă capsule efervescente de multivitamine, fă-ți propria băutură pentru a te rehidrata: dizolvă 6 lingurițe de zahăr și o jumătate de linguriță de sare, într-un litru de apă. Face minuni.

Pastilele nu sunt o soluție

Deși ai face orice să scapi de durerea de cap, aspirina și Ibuprofenul nu sunt cea mai bună alegere. Medicamentele nu vor face decât să-ți irite și mai tare stomacul. 

Cui pe cui nu se scoate. Contrar credinței populare conform căreia remediul pentru mahmureală e mic-dejunul campionilor, adevărul e că… o bere sau o Mimosa, dis-de-dimineață, nu te va scăpa de durerea de cap și de senzația de rău.

Despre Bookingham

Platforma de rezervări online, Bookingham, își propune să creeze o conexiune mai strânsă între localnici și restaurantele din orașele lor. Prezentă în marile orașe din România, aplicația îți permite rezervarea unei mese prin numai câteva click-uri. Mai mult decât atât, descoperi ofertele și experiențele din oraș, și te bucuri de promoții personalizate.

Bookingham satisface și nevoile proprietarilor și managerilor din domeniul HoReCa. Prin intermediul digitalizării și marketingului inteligent, platforma facilitează procesul de colectare și gestionare a rezervărilor, crește vizibilitatea localurilor în comunitate și eficientizează costurile de publicitate.

Trending.

Populare.

Autentificare
Business Area